Un bărbat din Germania avea atât de multă grăsime în sânge, încât era gros și alb, precum laptele condensat. 

În acest caz, individul a fost diagnosticat cu hipertrigliceridemie extremă, iar medicii au încercat procedurile obișnuite de curățare a sângelui. În mod normal pacientul se leagă la un aparat care extrage sângele, îl filtrează, apoi îl bagă la loc, curățat. Doar că de data aceasta, aparatul s-a înfundat de 2 ori, fiind o premieră pentru medici.

Pentru a ne face o idee, un nivel normal al trigliceridelor în sânge ar fi de 150 mg/dl. Un nivel ridicat ar fi între 200-499 mg/dl, iar ce este peste 500 mg/dl este considerat un nivel foarte ridicat. Pacientul despre care vorbim avea 18.000 mg/dl, de 36 de ori mai mult decât nivelul „foarte ridicat”. 

Medicii au încercat să-și dea seama cum de a ajuns bărbatul în această situație. Au ajuns la concluzia că obezitatea, dieta, rezistența la insulină si medicamentele pentru diabet au avut un rol colectiv.

În situația în care aparatul de filtrare s-a infundat de 2 ori și nu putea fi folosit pe acest pacient, medicii au revenit la un tratament care era folosit de egipteni acum 3.000 ani și anume „Sângerarea Terapeutică”. Pe scurt, au extras 2l de sânge de la pacient, în timp ce l-au înlocuit cu 2l de sange proaspăt și curat.

Aparent, această tehnică nu am mai fost folosită de foarte mult timp, dar se pare că de data aceasta a ajutat la salvarea vieții pacientului.