Bei Suficienta Apa? 6 Semne ale Deshidratarii

La fel ca în cazul efortului fizic, hidratarea reprezintă unul dintre acele obiceiuri pe care ar trebui să îl respectăm zilnic. Spre deosebire de alte afecțiuni, deshidratarea se instalează rapid și prezintă numeroase simptome care pot să ne inducă în eroare. De fapt, până la apariția senzației de sete, este posibil să fii deja deshidratat, ceea ce poate duce la o serie de probleme, inclusiv dureri de cap intense și constante.
Atunci când devenim activi din punct de vedere fizic, deshidratarea reprezintă o problemă și mai importantă și s-ar putea să nu conștientizăm acest lucru.
De exemplu, un studiu al Jurnalului European de Științe Sportive, arată că 91% dintre jucătorii profesioniști de baschet, volei, handbal și fotbal, prezintă efectele severe ale deshidratării.
Semnele deshidratării:
1. Dureri de cap
Deshidratarea pare să provoace diminuarea celulelor din creier, astfel încât o durere de cap este un semn distinctiv al deshidratării. Acesta este probabil și motivul pentru care puteți experimenta dureri de cap frecvente în timpul efortului fizic îndelungat sau al zilelor toride.
2. Nu ești la fel de atent și concentrat
Deshidratarea compromite concentrarea, funcția cognitivă și coordonarea motorie, conform unei meta-analize, care a analizat 33 de studii pe această temă.
Acest lucru ar putea avea de a face cu aceleași celule din creier, care odată ce se diminuează determină activarea unor sisteme de apărare ale creierului care scad funcția cognitivă.
3. Urină închisă la culoare
Probabil că ați auzit de acest fenomen încă din școala generală, acest lucru fiind confirmat și de știință. Când suntem deshidratați, rinichii încearcă să reabsoarbă apa rămasă în organism, având ca rezultat o urină închisă la culoare, foarte concentrată, cu un volum mic de lichid.
4. Antrenamentul considerat ușor devin subit dificil
O pierdere a volumului de lichid din organism modifică concentrația volumului de sânge, așa că inima trebuie să lucreze suplimentar pentru a oferi mușchilor oxigenul și substanțele nutritive de care au nevoie. Acest lucru semnifică faptul că ritmul cardiac va crește pentru a susține efortul fizic obișnuit.
Ceea ce era considerat un ritm obișnuit și normal de efort fizic, în prezența deshidratării va fi cu 10-15 bătăi de inimă mai mare, ceea ce înseamnă că nu vom putea susține același efort fizic și oboseala va surveni mult mai rapid.
5. Crampe
Scăderea nivelului de apă din organism influențează concentrația de electroliți, cum ar fi sodiul și potasiul, care sunt responsabili de contracțiile musculare. Dacă întrerupem echilibrul electrolitic al corpului, mușchii se pot contracta și pot provoca crampe.
6. Oboseală nejustificată
Chiar și o deshidratare ușoară ne poate face să vrem să dormim. Temperatura corpului crește pe măsură ce deshidratarea avansează, iar acest lucru afectează creierul și induce oboseală.
De asemenea, există o presiune suplimentară asupra sistemului cardiovascular, datorată ritmului cardiac crescut, așa că, dacă deshidratarea se înrăutățește, inima va avea o capacitate redusă de a furniza oxigen, lucru care se traduce printr-o oboseală constantă și nejustificată.
Prin urmare, este important să ne amintim faptul că prevenția este cel mai bun tratament pentru deshidratare. Astfel, este indicat să începem ziua cu un pahar de apă și să o consumăm de-a lungul zilei, ori de câte ori avem ocazia, mai ales atunci când suntem expuși riscului de deshidratare, cum ar fi pe parcursul unei zile toride sau când ne antrenăm.