Care este Eficienta Suplimentelor de Slabit conform Stiintei

În anul 2020 s-a estimat că 39% din populația globală a lumii este supraponderală sau obeză, majoritatea acestor persoane apelând la suplimentele alimentare care promit să ajute la controlul greutății. De exemplu, din cele 776 de suplimente alimentare identificate în baza de date a FDA, aproximativ 40% sunt comercializate pentru scăderea în greutate. Numeroase dintre aceste produse sunt susținute de influenceri celebri, care contribuie la încrederea pe care tot mai multe persoane o acordă acestor pastile minune. În acest sens, o meta-analiză recentă a analizat eficacitatea acestor produse de slăbit.
În această meta-analiză cercetătorii au analizat 20.504 de publicații. Pentru o analiză cât mai concludentă au căutat în mod special studii privind suplimentele alimentare și terapiile alernative pentru pierderea în greutate, astfel încât să găsească dovezi privind eficacitatea acestor produse.
Meta-analiza s-a axat pe studiul a 14 suplimente alimentare diferite și terapii alternative pentru slăbit, precum:
- Acupunctura
- Chitosan
- Crom
- Acid linoleic conjugat
- Efedra și cofeina
- Garcinia
- Ceai verde
- Gumă de guar
- Deoarece este unul dintre cele mai populare produse de pe piață, numeroși oameni de știință au studiat garcinia cambogia. Din păcate, s-a demonstrat că suplimentul pe bază de plante are un efect nesemnificativ asupra slăbitului, potrivit National Institutes of Health Office of Dietary Supplements.
- Chitosanul provine din pește, dar este adesea identificat ca un supliment pe bază de plante pentru pierderea în greutate. Persoanele alergice la crustacee nu ar trebui să consume acest produs. Chiar dacă nu sunteți alergici, studiile recente au constatat ca nu este eficient pentru slăbit. În plus, sursele guvernamentale au raportat efecte secundare precum balonare, constipație, indigestie, greață și arsuri digestive.
- În cazul extractului de portocală amară sau sinefrină, așa cum este comercializată, studiile au demonstrat o eficiență a acesteia în creșterea ratei metabolice și a pulsului, ceea ce contribuie la arderea unui număr mai mare de calorii. Totuși, este important să menționăm că în lipsa unui plan de antrenament și a unei diete corespunzătoare, acest supliment nu va avea eficiența pe care majoritatea oamenilor o așteaptă atunci când citesc studiile privind sinefrina.
- Un alt supliment celebru pentru slăbit este extractul de ceai verde, întâlnit în orice farmacie și la majoritatea furnizorilor online de suplimente. Din păcate, multe dintre studiile care au investigat eficiența acestui extract nu sunt concludente. Cu toate acestea, putem beneficia de anumite avantaje dacă bem ceai verde sau consumăm un supliment cu acest extract. Studiile arată că beneficiile ceaiului verde pentru slăbit sunt identice cu ale cofeinei, fiind modeste în lipsa unei diete și a unui plan de antrenament.
Această meta-analiză a sugerat faptul că în ciuda unei game largi de suplimente și alternative dietetice disponibile și comercializate pentru slăbit, ne confruntăm cu lipsa studiilor clinice de înaltă calitate care să susțină dovezile comercianților.
Experții au atras atenția asupra faptului că un studiu realizat pe 10 persoane, pe o durată de 3 zile, fără condiții controlate, (practic dieta persoanelor nu a fost monitorizată și nici nivelul de activitate fizică) nu dovedește o relație cauză-efect în ceea ce privește slăbitul.
După cum bine știm, pentru cei care doresc să slăbească, principalul obiectiv ar trebui să fie schimbarea stilului de viață, îmbunătățirea dietei și activitatea fizică regulată. Aproape în fiecare lună apare un nou compus sau extract pe bază de plante, care promite să fie de ajutor în procesul de slăbit.
Însă, numeroase studii recente efectuate pe aceste suplimente care apar din neant, fără baze științifice, au arătat că este posibil ca oamenii care cumpără aceste produse să nu primească compusul promovat pe etichetă.
În 2015, statul New York a citat unii dintre cei mai mari comercianți de suplimente pentru vânzarea de produse care nu corespundeau cu eticheta suplimentelor. În aprilie 2019, FDA a efectuat propriile cercetări și a amendat 4 companii gigant care produceau suplimente homeopate cu potențiale efecte de slăbit.
Prin urmare, pentru multe dintre aceste suplimente promovate pentru pierderea în greutate există puțin dovezi, iar siguranța lor nu este testată pe scară largă. Este important să alegem suplimente care au baze științifice și să nu uităm faptul că niciun supliment nu ne va putea aduce rezultatele pe care ni le dorim, fără ca noi să depunem munca necesară pentru atingerea acelor țeluri.