Care Sunt Alimentele Care Te Baloneaza Si De Ce?

Care Sunt Alimentele Care Te Baloneaza Si De Ce?

     Balonarea poate fi uneori extrem de deranjantă, cu toate că este un fenomen fiziologic absolut firesc rezultat în urma procesului digestiv. Pe lângă aspectul inestetic al abdomenului, ea poate fi însoțită și de dureri, dar și de flatulență supărătoare.

 

 

Pentru a te ajuta să eviți situațiile jenante atât din punct de vedere fizic, cât și psihic, am identificat alimentele care duc la apariția gazelor intestinale și pe care e bine să nu le consumi în perioadele în care ai activități în cadru social:

 

  1.  Legumele crucifere sunt reprezentantele acestei largi familii de legume care au în compoziție rafinoză, un trizaharid compus din galactoză, glucoză și fructoză, care rămâne nedigerat până în momentul în care bacteriile acido-lactice de la nivelul colonului nu-l fermentează, producând astfel gaze. Așadar, în zilele în care nu stai în casă sau ai alte evenimente importante, evită sa consumi broccoli, conopidă, gulii, napi și toate tipurile de varză.
  2. Produsele lactate, pe scurt lactoza, dizaharidul prezent în laptele animal și majoritatea produselor derivate, este unul dintre cel mai greu digerabile zaharuri. În cazul în care ai un deficit de lactază, enzima responsabilă de scindarea moleculelor lactozei, aceasta trece direct în colon unde bacteriile de acolo încearcă să o descompună, generând gaze.
  3. Ceapa are în compoziție o concentrație mare de fructani, niște polimeri de fructoză mai greu de digerat. De asemenea, nu sunt rare cazurile în care ceapa determină umflarea abdomenului.
  4. Produsele sărate consumate în exces nu declanșează doar inflamație și creșterea valorilor tensiunii arteriale, ci și balonare. Prin urmare, folosește mai puțină sare, iar pentru un plus de savoare adaugă mai multe ieburi aromatice.
  5. Merele, perele, prunele abundă în vitamine, minerale și alte substanțe benefice organismului, dar acestea pot provoca balonarea, din pricina conținutului mare de fructoză, dar și de fibre solubile. Pentru a evita neplăcerile, cel mai bine este să mănânci aceste fructe separat și la distanță de mesele principale.
  6. Alimentele procesate precum snaks-urile, chipsurile, batoanele de cereale, cât și sosurile și dressing-urile de salate conțin o multitudine de ingrediente, inclusiv fructoză și lactoză. Aceste combinații se dovedesc inoportune pentru digestie.
  7. Mâncărurile grase precum cârnații, fripturile, prăjelile și toate tentațiile din restaurantele fast-food sunt o cauză frecventă a balonării. De aceea, consumul lor trebuie redus pe cât de mult cu putință.
  8. Guma de mestecat favorizează aerofagia, așa cum este denumită în termeni medicali înghițirea de aer în timp ce mestecăm. Aceasta conține îndulcitori cu puține calorii precum sorbitolul, xylitolul sau mannitolul. Deși mai prietenoși cu silueta, dar și dantura, acește tipuri zahăr alcool pot fi o provocare pentru sistemul digestiv. 

 

     În concluzie, putem spune că o parte importantă din vină pentru balonare o poartă ineficiența digestiei, indusă de consumul haotic și amestecul necorespunzător al alimentelor.