Cate Calorii Are o Masa Traditionala de Craciun?

Crăciunul este un prilej de bucurie și de sărbătoare. Masa de Crăciun reprezintă unul din momentele principale ale acestei sărbători de aceea în casele românilor se fac pregătiri intense în aceste zile din preajma sărbătorilor de iarnă. În ceea ce privește obiceiurile alimentare, sau ceea ce punem efectiv pe masă în ziua de Crăciun, deși există unele diferente în funcție de regiunea din care suntem, cele mai populare alimente sunt sarmalele, salata de boeuf, cârnații, piftia, și desigur cozonacul. În acest articol vom arunca o privire amplă asupra acestor obiceiuri alimentare și vom afla câte calorii conțin acestea dar și cum să le consumăm cu moderație.
Masa de Crăciun – o zi de exces culinar?
În țara noastră obiceiurile alimentare tradiționale pentru masa de Crăciun sunt reprezentate în mare parte din preparte din carne de porc cu un conținut ridicat de grăsimi (șorici, cârnați, sarmale). Un aperitiv format din 100g de salată de boeuf, 50g de șorici și aceeași cantitate de lebăr, plus 100g de piftie poate aduce chiar și 900 de kcal.
Continuând lista celor mai populare preparate de Crăciun, ajungem inevitabil la friptura din carne de porc, preparată de obicei cu ulei sau chiar cu untură și servită alături de o porție de mămăligă și murături de sezon. În funcție de mărimea porțiilor de mâncare acest preparat poate veni și cu un aport de 700 kcal.
Nici sarmalele nu pot lipsi de pe masa de Crăciun, 4 sarmale de porc (aproximativ 120g) însumează aproximativ 380 kcal dar și aproximativ 40mg de colesterol. Deasemenea cârnații și ei foarte apreciați în această perioadă pot veni cu extrem de multe calorii și colesterol ridicat, spre exemplu pentru 300g de cârnați prajiți în ulei putem avea până la 580 kcal și aproximativ 280 mg de colesterol.
Cozonacul este desertul favorit în cadrul meselor de Craciun, totuși, din punct de vedere al aportului de calorii, o felie generoasă de cozonac (aproximativ 180g) echivalează cu aproximativ 2 hamburgeri de la fast food (aproximativ 700 kcal).
În ceea ce privește băuturile, aflați că o cană (aproximativ 250 de ml) de vin fiert are aproximativ 250 kcal. Păstrând măsura o cană de suc acidulat îndulcit cu zahăr vine cu un aport de aproximativ 93 kcal.
O zi de Crăciun în care am gustat câte puțin din fiecare și am adăugat și băuturi acidulate cu zahăr sau chiar băuturi alcoolice poate ajunge și la 3500 kcal și aproximativ 850 mg de colesterol (în conditiile în care aprotrul maxim zilnic de colesterol este de 300 mg).
Cum împăcăm stilul de viață sănătos cu sărbătorile de iarna?
Dacă ești invitat la masa de Craciun, poți alege să consumi doar preparatele care sunt mai apetisante dar cu condiția să fie în porții mici. Dacă ai mai multe feluri de mâncare favorite îți poti pune câte puțin din fiecare pentru a evita excesul alimentar. La final poți ruga gazda să iți pună cozonacul la pachet pentru a-l putea mânca a 2-a zi.
Dacă pe de altă parte ești implicat în mod direct în prepararea mâncării poți modifica rețete dupa cum urmează:
- Folosește carne mai slabă în prepararea sarmalelor.
- Pentru friptură o idee bună ar fi prepararea ei la cuptor fără adăugarea suplimentară de ulei sau untură.
- Maioneza o puteți prepara dintr-un amestec de iaurt cu conținut mai ridicat de grăsimi și muștar.
Totodată este recomandata pauza între mese și chiar o plimbare mai lungă poate fi bine-venită în acestă perioadă.