Ce sunt Adaptogenii și cum Influenteaza Stresul

Ce sunt Adaptogenii și cum Influenteaza Stresul

Tot mai populari în discuțiile despre un stil de viață sănătos, adaptogenii pot combate efectele presiunii vieții moderne, care ne copleșesc și își lasă amprenta asupra stării noastre de sănătate. Aceștia pot fi reprezentați de plante, fructe, rădăcini și anumite ciuperci (maitake, reishi, shiitake), inclusiv suplimente, ciocolată caldă și cafea. Pe scurt, sunt vindecători naturali, care ajută organismul să facă față diferitelor provocări, recăpătându-și echilibrul natural, în special în situațiile stresante.

Adaptogenii sunt o clasă unică de plante care au anumite abilități specifice de vindecare. Pot ajuta la restabilirea echilibrului, pot proteja, regenera corpul și normaliza funcțiile psihologice. Se spune, de asemenea, că aceste substanțe au proprietăți anti-îmbătrânire.

Unele plante adaptogene sunt prea amare pentru a fi consumate ca alimente, așa că sunt transformate în suplimente sub formă de pulbere, ceaiuri sau băuturi pe bază de plante.

În laborator, adaptogenii pot avea acțiuni chimice, cum ar fi declanșarea producției de hormoni sau modificarea substanțelor chimice asociate stresului. De exemplu, anumiți adaptogeni pot crește sau reduce nivelul de estrogen. Susținătorii acestor compuși sugerează că aceste acțiuni chimice ar putea ajuta întregul corp (de la creier la sistemul imunitar) să funcționeze corespunzător.

Adaptogenii sunt orice substanță despre care se spune că îmbunătățește răspunsul organismului la stres. Desigur, aceștia nu influențează experiența unei persoane în ceea ce privește evenimentele stresante, ci îmbunătățesc modul în care corpul răspunde la stres.

De exemplu, acești compuși îți pot oferi energie dacă ești obosit sau te liniștesc dacă ești agitat. Beneficiile acestor substanțe sunt incredibile, dar, de asemenea, dificil de studiat, deoarece factorii de stres ai fiecărei persoane variază foarte mult.

Tipurile de adaptogeni nu se rezumă doar la anumite ierburi cum ar fi busuiocul sau ginsengul, ci includ și alte plante și ciuperci, cum ar fi ashwaghanda, rhodiola, astragalus, cordyceps și schisandra. Bineînțeles, fiecare în parte are o indicație diferită, însă toate îmbunătățesc răspunsul organismului la stres.

Exemple ale celor mai întâlniți adaptogeni și acțiunile lor sunt:

  • Rădăcina Astragalus: diminuarea stresului și a îmbătrânirii prin protejarea telomerilor (structuri legate de îmbătrânire, situate la capătul fiecărui cromozom)
  • Ashwagandha: pentru a ajuta corpul să facă față stresului zilnic și ca tonic general
  • Ginseng siberian: pentru a furniza energie și a ajuta la depășirea stării de epuizare
  • Rhodiola rosea: pentru a diminua anxietatea, oboseala și depresia
  • Cordyceps: un tip specific de ciuperci, care au rolul de a combate stresul și ajuta la echilibrarea hormonală
  • Reishi: ajută la adaptarea la stres și favorizează obținerea unui somn liniștit
  • Maca: îmbunătățește starea de spirit și crește energia.

Studiile existente confirmă faptul că adaptogenii pot fi consumați în siguranță, însă este important să nu trecem cu vederea și alte modalități naturale de stimulare și susținere a stării de sănătate, cum ar fi o dietă sănătoasă și practicarea exercițiilor fizice în mod regulat. Deși este ușor să luăm pur și simplu un supliment în fiecare zi, adaptogenii, în lipsa unor modificări ale stilului de viață, pot să nu fie suficienți pentru a face diferența pe termen lung.

Este important să menționăm din nou că adaptogenii nu elimină stresul din viața unei persoane, ci, mai degrabă, permit organismului să folosească propriile arme pentru a se adapta la condițiile stresante pe care le întâlnește, susținând astfel starea de sănătate și menținerea echilibrului într-un mediu tot mai solicitant si agitat.