Dieta Mediteraneana – Cea mai Echilibrata Dieta?

Dieta mediteraneană a fost mult timp studiată pentru efectele sale benefice asupra sănătății cardiovasculare. Însă, adoptarea unei astfel de diete reprezintă o modalitate relativ ușoară de a diminua efectele stresului și de a susține îmbătrânirea sănătoasă, potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Wake Forest School of Medicine. Mai mult, un studiu recent a comparat efectul dietei mediteraneene cu cel al unei diete cu conținut redus de grăsimi, în ceea ce privește funcția endotelială la pacienții cu afecțiuni coronariene.

Chiar și înainte de pandemie, oamenii au raportat unele dintre cele mai ridicate niveluri de stres de până atunci, potrivit American Psychological Association. Nu numai că stresul are efecte negative asupra activităților zilnice și a relațiilor personale, ci crește și riscul multor afecțiuni cronice, cum ar fi bolile de inimă și Alzheimer.

Disfuncția endotelială a fost identificată ca un factor important, care contribuie la dezvoltarea a numeroase afecțiuni cardiace.

Endoteliul este un strat subțire de celule protectoare, care acoperă pereții interiori ai arterelor și inimii. Acesta asigură un echilibru între vasodilatație și vasoconstricție și între hemostază și fibrinoliză.

Oamenii de știință consideră că un endoteliu disfuncțional este un indicator important al riscului de dezvoltare a afecțiunilor cardiovasculare.

Un studiu recent publicat în PLOS Medicine, a măsurat prin comparație efectul dietei mediteraneene cu cel al unei diete cu conținut redus de grăsimi, în ceea ce privește funcția endotelială, evaluată prin vasodilatația mediată prin flux (FMD). Valorile mai ridicate ale FMD reprezintă un rezultat favorabil.

Este important să menționăm faptul că aceste cercetări fac parte dintr-un studiu prospectiv, randomizat și controlat, care include 1.002 pacienți cu afecțiuni coronariene.

Pentru această cercetare, pacienții au urmat una dintre următoarele diete:

  • Dieta mediteraneeană: alcătuită din 15% proteine, maxim 50% carbohidrați, alături de minimum 35% grăsimi, cu ulei de măsline virgin, zilnic.
  • Dieta săracă în grăsimi: 15% proteine, minimum 55% carbohidrați și maxim 30% din calorii din grăsimi.

Cercetătorii au evaluat funcția endotelială prin FMD (vasodilatația mediată prin flux) a arterei brahiale la începutul studiului și după un an de la adoptarea dietei respective.

Savanții au descoperit faptul că pacienții care au urmat dieta mediteraneană aveau FMD mai mare, comparativ cu cei care au urmat o dietă săracă în grăsimi și au concluzionat prin faptul că cea dintâi favorizează și susține funcția endotelială, spre deosebire de dieta săracă în grăsimi.

Acest studiu unic se referă în mod specific la pacienții cu afecțiuni coronariene și confirmă faptul că o dietă mediteraneană pe termen lung reprezintă o alegere bună.

Alcătuită din legume, fructe, cereale, fasole, proteine slabe și ulei de măsline, această dietă, prin varietatea sa, este ușor de urmat pe termen lung.

Este important să menționăm faptul că nu numai uleiul de măsline este benefic. Dieta mediteraneană este un întreg model alimentar, iar beneficiile sale nu se bazează pe consumul anumitor alimente bogate în nutrienți.

Atunci când alegeți o dietă este important să selectați un plan care să susțină starea generală de sănătate și să poate fi urmat pe termen lung. Nicio dietă nu va satisface nevoile fiecărei persoane, însă dieta mediteraneană va îndeplini cu siguranță multe dintre cerințele celor ce aleg să o urmeze.

Această dietă se concentrează pe mese aromate, oferind o varietate de nutrienți. Îmbinați această dietă cu un program de activitate fizică regulat, care să vă facă plăcere, o viață socială satisfăcătoare și nu în ultimul rând, acordați atenția necesară odihnei.

 

Lasă un comentariu

Nu uita, comentariile trebuie aprobate înainte de publicare