Ghimbirul si Afectiunile Autoimune – Noi Descoperiri pentru Sanatate

Ghimbirul si Afectiunile Autoimune – Noi Descoperiri pentru Sanatate

Ghimbirul este o plantă originară din Asia de Sud-Est și este folosită de secole atât în alimentație, cât și ca suport în medicina integrativă, fiind considerat printre cele mai sănătoase condimente de pe planetă. Este un aliment cu proprietăți și beneficii deosebite pentru sănătate, atestate de studii de specialitate. De la susținerea imunității în lupta cu bacteriile, până la intensificarea metabolismului, proprietățile antiinflamatorii și antioxidante ale ghimbirului sunt recunoscute la nivel mondial. Noi studii au demonstrat faptul că principalul compus bioactiv al rădăcinii de ghimbir scade producția de autoanticorpi (markeri autoimuni întâlniți în bolile autoimune) în cazul unor afecțiuni studiate, precum sindromul antifosfolipidic sau lupus.

Potrivit unui studiu condus de Michigan Medicine University, principalul compus bioactiv al rădăcinii de ghimbir, gingerolul, reprezintă o alternativă terapeutică viabilă de combatere a anumitor boli autoimune.

Cercetătorii au analizat în mod specific lupusul, o afecțiune care atacă propriul sistem imunitar și sindromul antifosfolipidic, care este adesea asociat lupusului și care determină apariția cheagurilor de sânge, întrucât ambele afecțiuni provoacă inflamații sistemice și afectează organele de-a lungul timpului.

În cazul rozătoarelor cu sindrom antifosfolipidic sau lupus, gingerolul a împiedicat eliberarea capcanelor neutrofilelor extracelulare (NET), care sunt declanșate de autoanticorpii produși în cadrul acestor afecțiuni.

Acest lucru este deosebit de important, întrucât autoanticorpii identifică celulele proprii ale persoanei respective ca fiind străine și le atacă. Rezultatul este o reacție autoimună, care determină inflamația și aceasta afectează anumite organe (articulații, rinichi, piele, etc.)

Savanții au descoperit că după administrarea gingerolului rozătoarele aveau niveluri semnificativ mai scăzute de NET și de asemenea, tendința de a produce cheaguri a fost diminuată considerabil.

Dar cea mai surprinzătoare descoperire dintre toate a fost faptul că indiferent dacă rozătoarele aveau sindromul antifosfolipidic sau lupus, autoanticorpii care indică prezența ciclului inflamator au fost îndepărtați.

Deși studiul a fost realizat pe rozătoare, oamenii de știință consideră că datele preclinice, care atestă faptul că gingerolul are proprietăți anti-neutrofile, care pot proteja împotriva evoluției bolilor autoimune, încurajează realizarea studiilor clinice.

Compusul bioactiv studiat nu poate reprezenta terapia principală pentru o persoană cu sindrom activ antifosfolipidic sau lupus, ci mai degrabă un supliment natural, care îi poate ajuta pe cei cu risc crescut de dezvoltare a acestor afecțiuni.

Așadar, echipa de cercetători așteaptă rezultatele testelor clinice pentru a determina eficiența ghimbirului in stoparea evoluției bolilor autoimune la oameni. Totuși, studiile anterioare au arătat faptul că acest aliment este încărcat cu substanțe nutritive și compuși bioactivi, care au beneficii puternice pentru întregul organism. Numeroși oameni de știință afirmă, de fapt, că ghimbirul este unul dintre puținele superalimente demne de acest termen.