Glicogenul Influenteaza Performanta Sportiva mai Mult decat se Considera
Atunci când corpul nostru are nevoie de energie, se poate folosi de depozitele de glicogen. Aceste molecule fabricate din glucoză provin din alimentele pe care le consumăm și sunt depozitate în principal în ficat și mușchi. Din aceste zone de depozitare organismul poate mobiliza rapid glicogenul, atunci când are nevoie de combustibil.
Alimentele pe care le consumăm, frecvența meselor și nivelul de activitate influențează modul în care corpul stochează și folosește glicogenul. Dietele cu un conținut scăzut de carbohidrați, precum și exercițiile fizice intense, epuizează depozitele de glicogen, determinând organismul să ardă grăsimi pentru energie.
În ultimul deceniu, carbohidrații au primit critici tot mai dure. În trecut, lucrurile erau mult mai simple: grăsimile erau denigrate pentru presupusul impact asupra colesterolului și a riscului de boli cardiovasculare, iar dietele bogate în carbohidrați erau puternic promovate, atât pentru populația generală, cât și pentru sportivi.
Recent, dietele sărace în carbohidrați au devenit din ce în ce mai populare în rândul sportivilor, însă fără a prezenta o rezistență mărită la insulină, care să justifice această alegere dietetică.
Un motiv care a facilitat adoptarea acestei diete de tot mai mulți entuziaști ai fitness-ului, a fost apariția a numeroase studii, care indicau faptul că o singură sesiune de antrenament de rezistență nu reușește să epuizeze nivelul glicogenului muscular.
Acest lucru a condus la apariția teoriei conform căreia antrenamentul tradițional de rezistență nu depinde de glicogen, iar carbohidrații nu sunt atât de importanți pentru menținerea performanței fizice.
Însă, această teorie trece cu vederea un detaliu critic despre stocarea glicogenului: particulele de glicogen sunt stocate în mai multe compartimente distincte din interiorul mușchilor, iar diverse depozite de stocare au efecte diferite asupra performanței fizice și oboselii musculare.
O meta-analiză recentă a evaluat efectele exercițiilor fizice cu un volum de lucru mare, asupra utlizării glicogenului în cazul unor sportivi de performanță.
Cercetătorii s-au concentrat asupra determinării modului în care antrenamentul de rezistență afectează glicogenul:
- Participanții au sosit pentru testare după o noapte de post și li s-a oferit o masă standardizată cu 60-90 de minute înainte de antrenament.
- Masa a furnizat aproximativ 560 kcal, 45% carbohidrați, 26% proteine și 29% grăsimi.
- Antrenamentul a fost proiectat să dureze între 70 și 90 de minute, iar seturile de lucru au cuprins între 5 și 12 repetări, cu un efort cuprins între 60 și 75% din efortul maxim auto-raportat.
- Conform așteptărilor, glicogenul muscular total a scăzut cu aproximativ 38%.
Însă, folosind o metodă mai intensivă de cuantificare a glicogenului, cercetătorii au analizat depozitele de stocare a acestuia în fibrele musculare de tip 1 și tip 2.
Este important să menționăm că există câteva diferențe cheie între aceste fibre musculare:
- Fibrele musculare de tip 1 se contractă încet, utilizate preponderent în timpul maratoanelor, de exemplu, deoarece au o rezistență sporită la oboseală
- Fibrele musculare de tip 2 se contractă rapid, sunt folosite preponderent în contracțiile rapide musculare și utilizează metabolismul anaerob, spre deosebire de fibrele de tip 1, care utiliează metabolismul aerob.
Exprimat ca procent din conținutul total de glicogen muscular, glicogenul din fibrele de tip 1 și 2 a fost cel mai utilizat, cu o diminuare de aproximativ 80%.
