Testul Bezelei – Amanarea Recompensei, Cheia Succesului

Testul Bezelei – Amanarea Recompensei, Cheia Succesului

În anii 1960, un profesor de la Stanford, Walter Mischel, a început să efectueze o serie de studii psihologice importante. În timpul experimentelor sale, cercetătorii au testat sute de copii și au dezvăluit ceea ce se consideră acum a fi una dintre cele mai importante caracteristici pentru succesul în sănătate, muncă și viață. Când vine vorba de autocontrol, oamenii sunt capabili să reziste tentației și să aștepte recompense mai mari, atunci când au în vedere și părerile celorlalți.

Dacă le-ați cere oamenilor să numească un studiu de psihologie renumit, ‘’The marshmallow test’’ ar ocupa, probabil, primele locuri ale listei.

În acest studiu, copiilor li s-a spus că pot obține imediat o mică recompensă (o bezea) sau pot aștepta să obțină o recompensă mai mare (două bezele). Acești copii au fost apoi analizați de-a lungul a 40 de ani și savanții au asociat direct abilitatea de a aștepta și capacitatea de analiză cu o serie de aspecte pozitive ale vieții lor.

Testul clasic al bezelei a modelat modul în care oamenii de știință gândesc despre dezvoltarea autocontrolului, o abilitate aparent banală, dar totuși, extrem de importantă. Cercetarea sugerează faptul că pe lângă evaluarea autocontrolului, testul implică și aprecierea unei alte abilități importante: conștientizarea și aprecierea valorilor celorlalte persoane.

De fapt, un beneficiu legat de puterea predictivă a sarcinilor cu întârziere a satisfacției, poate fi faptul că persoanele obișnuite cu așteptarea recompensei apreciază mai mult valorile oamenilor din jurul lor.

Studiul a analizat inițial 273 de copii de 3-4 ani. Oamenii de știință le-au spus copiilor că pot câștiga imediat o mică recompensă sau pot aștepta una mai mare. Apoi copii au fost repartizați în una dintre cele trei situații:

  • O situație de ‘’profesor’’ , în care li s-a spus că profesorul lor va afla cât timp așteaptă
  • O situație de coleg, în care li s-a transmis că un coleg de clasă va afla cât timp așteaptă
  • Și o situație standard care nu avea instrucțiuni speciale.

Copii au așteptat mai mult în situația de profesor și de coleg, decât in situația standard și timpul  de așteptare a fost aproximativ de 2 ori mai mare în condiția profesorului, comparativ cu cea a colegului.

Cercetătorii au descoperit că atunci când copii decid cât să aștepte, fac o analiză cost-beneficiu, care ia în considerare posibilitatea de a obține o recompensă socială, sub forma unui impuls al reputației lor. Aceste descoperiri sugerează faptul că dorința de autodezvoltare este puternică și poate motiva comportamentul uman, începând de la o vârstă foarte fragedă.

Oamenii de știință au fost surprinși de aceste descoperiri, deoarece punctul de vedere tradițional este că cei mici, în special copiii de 3 și 4 ani, sunt prea tineri pentru a acorda importanță părerilor și valorilor celor din jurul lor.

Cercetătorii au urmărit fiecare copil mai mult de 40 de ani și de nenumărate ori, grupul care a așteptat cu răbdare pentru a doua bezea a reușit să își atingă obiectivele. Cu alte cuvinte, această serie de experimente a dovedit că abilitatea de a întârzia satisfacția a fost esențială pentru obținerea succesului în viață.

Și dacă ne uităm în jurul nostru vom vedea acest lucru aplicat pretutindeni:

  • Dacă întârzii satisfacția vizionării unui film și îți faci temele acum, vei afla mai multe și vei obține note mai bune
  • Dacă întârzii satisfacția de a cumpăra deserturi și chipsuri de la magazin până în weekend, atunci vei mânca mai sănătos în majoritatea timpului
  • Dacă întârzii satisfacția de a-ți termina antrenamentul mai devreme și mai adaugi câteva repetări, atunci vei fi mai puternic

Succesul se reduce, de obicei, la alegerea auto-disciplinei, care nu este întotdeauna varianta cea mai plăcută, în locul unei plăceri de moment și al lejerității. Acesta a fost rezultatul obținut în urma testului bezelei, acesta demonstrând faptul că abilitatea de a accepta situațiile în care satisfacția este întârziată, ne poate duce cu mai multă ușurință către îndeplinirea obiectivelor propuse.