Fiecare persoană care a intrat într-o sală de fitness sau a practicat un sport este familiarizată cu echipamentul de compresie și poate că vă întrebați dacă utilizarea acestuia e susținută de știință sau este doar un alt hype modern. Echipamentul de compresie a devenit tot mai popular în rândul sportivilor, atât amatori, cât și de performanță și s-ar putea să fiți surprinși să aflați beneficiile acestora în ceea ce privește recuperarea și rezultatele obținute.

Echipamentele de compresie sunt alcătuite dintr-un material elastic, similar spandexului, care se mulează pe forma corpului, producând compresie la nivelul pielii.

Teoria din spatele utilizării echipamentului de compresie este faptul că îmbunătățește fluxul sanguin în zona musculaturii acoperită de îmbrăcămintea respectivă (de exemplu, în cazul unor colanți de compresie este stimulat fluxul de sânge la nivelul picioarelor).

Acest lucru înseamnă că oxigenul și alți nutrienți utilizați drept combustibil pentru efortul fizic, cum ar fi carbohidrații, pot ajunge mai repede la mușchi, iar produșii reziduali(cum ar fi acidul lactic) pot fi îndepărtați din mușchi mai rapid.

Numeroase studii au încercat să demonstreze aceste teorii și rezultatele sunt interesante:

Ajută la recuperarea post-antrenament

O cercetare recentă a arătat faptul că articolele de îmbrăcăminte compresivă pot ajuta în procesul de recuperare, indiferent de intensitatea presiunii care este exercitată de haine asupra corpului.

Studiul a concluzionat prin faptul că oamenii au avut performanțe mai bune a doua zi după purtarea unui articol de îmbrăcăminte compresivă, comparativ cu hainele normale. Antrenamentul de forță a prezentat îmbunătățiri semnificative în ceea ce privește recuperarea, beneficiile fiind mai reduse în ceea ce privește ciclismul și exercițiile cardiovasculare.

Echipamentul de compresie diminuează febra musculară

Durerea musculară cu debut întârziat, sau febra musculară, este senzația de durere care apare, de obicei, între 8 ore și 2 zile după o sesiune de antrenament. S-a demonstrat faptul că îmbrăcămintea compresivă diminuează această senzație dureroasă.

Numeroase studii au arătat faptul că purtarea unui echipament de compresie diminuează semnificativ febra musculară pentru partea corpului antrenată, fie că este vorba despre antrenament de forță, sprint(și alte antrenamente tip HIIT) sau o combinație între antrenamentul de forță și cardio.

Îmbunătățește percepția asupra efortului depus

Când antrenamentele au o intensitate ridicată, este important ca percepția noastră asupra efortului să fie scăzută. Acest lucru poate face ca sesiunile de antrenament să fie mai ușoare și poate îmbunătăți performanța sportivă.

Un studiu publicat în Sports Medicine a constatat faptul că articolele de îmbrăcăminte compresivă precum colanții, pantalonii scurți sau tricourile, au îmbunătățit efortul perceput atât în cazult antrenamentelor de rezistență, cât și în cazul sporturilor care implică alergare.

O mai bună oxigenare a musculaturii

Mușchii au nevoie de oxigen pentru a funcționa corect în timpul antrenamentelor. Echipamentele de compresie sunt concepute pentru a îmbunătăți oxigenarea țesutului muscular și pentru a favoriza fluxul sanguin, potrivit unei publicații Research Gate. Această cercetare a concluzionat prin faptul că aceste echipamente pot spori performanța atletică în timpul perioadelor scurte de efort fizic intens.

Prin urmare, aceste rezultate duc la concluzia că modificările induse de compresie, în cazul fluxului sanguin, duc la o mai bună oxigenare a țesutului muscular în timpul efortului fizic intens de scurtă durată. Oxigenarea musculară optimă duce către o performanță fizică mai bună, dovedind faptul că echipamentul de compresie oferă beneficii reale, în cazul sportivilor care doresc să își îmbunătățească performanța și recuperarea.