Statul la birou sau la calculator a devenit o obisnuita pentru majoritatea, dar suntem constienti de riscurile care vin cu un stil de viata sedentar?

Lumea evolueaza, nu mai este nevoie sa mergem prin padure cateva ore sa vanam ceva de mancare, dar in acelasi timp, oamenii devin din ce in ce mai sedentari. Totul se gaseste pe internet, nici nu trebuie sa parasesti casa pentru foarte multe lucruri, dar acest lux vine cu unele riscuri.

Publicat in American Journal of Physiology—Endocrinology and Metabolism (2016; 311 [5], E891–98) studiul urmareste sa descopere cum statul prelungit afecteaza nivelul trigliceridelor din sange. Ca sa ne intelegem, daca nivelul trigliceridelor din sange este mare, riscul de accident vascular cerebral creste foarte mult. De asemenea, studiul analizeaza daca exercitiile compenseaza perioada in care stam.

7 barbati sanatosi au fost analizati in 3 cazuri diferite. In primul caz, au petrecut 4 zile, incercand sa fie foarte activi. In medie au adunat 17.000 de pasi si au stat cam 8 ore pe zi. In seara din a patra zi, au alergat pe banda timp de o ora si apoi au mancat o masa bogata in grasimi, urmata de un mic dejun (a doua zi) bogat in zahar (cum ar fi lapte cu cereale din comert).

In al doilea caz, au stat 14 ore pe zi, timp de 4 zile. Au repetat experimentul cu alergatul pe banda si mesele.

Iar in al treilea caz, au repetat procesul din al doilea caz, doar ca nu au mai alergat pe banda. Deci, stat 14 ore pe zi, fara alergatul pe banda.

Sa vedem rezultatele

Dupa ce au venit rezultatele, aflam ca dupa 2 zile de stat prelungit, nivelul de trigliceride a crescut si dupa 4 zile, acea ora de cardio, nu a avut un efect foarte mare. Cu toate acestea, a avut un mic efect, ceea ce ne arata ca trebuie sa ajungem la o combinatie de exercitii regulate cu reducerea statului prelungit.

In concluzie, stiu ca nu toata lumea va avea un stil de viata sanatos 7 zile/ saptamana, 24h/24h pentru ca, sa recunoastem, mancarea este o placere a vietii si trebuie sa ne bucuram de ea. Dar ca in orice alt lucru, trebuie sa avem o masura.

Deci ca sa tragem niste reguli generale de sanatete:

  • Exercitii regulate de minim 3 ori pe saptamana.
  • Incercam sa petrecem cat mai mult timp in picioare. Daca aveti un job la birou, o investitie intr-un birou mai inalt, care sa va permita sa lucrati din picioare, iar cand obositi sa va asezati pe un scaun inalt, ar fi bine venita.
  • Incercam sa avem in 80% din cazuri o alimentatie cat mai sanatoasa si cat mai echilibrata din punct de vedere al macronutrientilor. Practic, sa avem cate putin din fiecare.
  • O zi pe saptamana putem sa avem o pauza, in care sa mancam si “mancare pentru suflet”. Asta doar daca esti intr-o perioada de mentinere sau doresti sa cresti in masa musculara. Intr-o perioada de slabit, aceasta zi de pauza ar trebui sa vina mai rar.