Rețetă Sandwich cu ou
Fie că iei la pachet sau îți începi dimineața cu un sandwich, această rețetă este delicioasă și super rapid de făcut.
Valori nutriționale per sandwich:
- 350 kcalorii;
- 33.5 gr. Carbohidrați;
- 14 gr. Grăsimi;
- 21.5 gr. Proteine;
Ingrediente: (pentru 2 sandwich-uri)
- 4 ouă fierte tari;
- 4 felii de pâine integrală;
- 40g cremă de brânză;
- 30g ceapă verde;
- 30g salată;
- piper;
- fulgi de ardei iute/paprika;
- sare.
1. Fierbem tare 4 ouă. O dată fierte, le curățăm și separăm în două boluri gălbenușurile și albușurile.
2. Amestecăm gălbenușurile cu ceapa verde, crema de brânză, sarea și piperul, până se formează o pastă groasă.
3. Separat, tăiem cubulețe albușurile și amestecăm bine cu pasta de gălbenuș.
4. Putem prăji la toaster/tigaie pâinea pe ambele părți.
5. Împărțim compoziția de ouă pe 2 felii de pâine, adăugăm fulgii de ardei iute și salata și închidem sandwich-ul cu celelalte 2 felii de pâine.
Poftă bună!
Tips-uri:
- Puteți să puneți orice salată doriți.
Leave a comment