Rețetă Shakshuka
Shakshuka este o rețetă simplă, specific arăbească, perfectă pentru a fi mâncată în orice moment al zilei.
O combinație pe cât de simplă, pe atât de gustoasă, nutritivă și sănătoasă.
Valori nutriționale/100 g:
- 130 kcalorii;
- 9,7 gr. Carbohidrați;
- 5,4 gr. Grăsimi;
- 8 gr. Proteine;
Ingrediente:
- 1 ceapă mare;
- 2 ardei grași roșii;
- 4-5 căței de usturoi;
- 2 lingurițe de paprika iute/dulce;
- 800 grame roșii tocate (proaspete/conservă);
- 6 ouă;
- 1-2 linguri ulei de măsline;
- Sare și piper după gust;
- 1 legătură de pătrunjel.
Se scot ouăle din frigider cu cel puțin o oră înainte de a începe prepararea rețetei, pentru a ajunge la temperatura camerei. Se toacă ceapa, ardeii și usturoiul.
În tigaia încinsă se pune uleiul de măsline. Pe rând se pun la călit legumele tăiate și se condimentează cu sare, piper și paprika după gust. În momentul în care ceapa devine translucidă, se adaugă cele 2 conserve de roșii tocate (800 grame). Se fierbe 5-10 minute (trebuie să bolborosească).
Se face loc în tigaie pentru fiecare ou și se adaugă toate 6, pe rând. Se acoperă și se lasă pe foc 5-10 minute, până se gătesc ouăle.
Se ornează cu pătrunjel tocat și se servește alături de pâine prăjită/crutoane/rondele de orez.
Poftă bună!
Leave a comment